Catalin Sturza’s Weblog

Am fost aseara în Piaţa Universităţii la mitingul de solidarizare cu tinerii care protestează în Republica Moldova. Piaţa s-a umplut, într-o oră tot spaţiul din faţa TNB era arhiplin. În mare majoritate în piaţă veniseră tineri, basarabeni şi români. S-a scandat împotriva comunismului şi a lui Voronin, iar autorităţilor române li s-a cerut să intervină pentru susţinerea democraţiei în Basarabia.

Ceea ce m-a impresionat a fost numărut participanţilor şi entuziasmul acestora, solidari cu protestele curajoase ale tinerilor din Chişinău. Nu mă aşteptam să vină atâta lume: în drumul dintre redacţie şi Universitate priveam în jurul meu, tinerii în metrou ascultau muzică la iPod sau discutau despre arestarea lui Becali, nici un semn de interes pentru mitingul anunţat. Mi-am spus că e firesc, dacă ar fi câştigat Steaua vreun meci în cupele europene cartierele s-ar fi golit şi o mulţime de câteva zeci de mii de oameni ar fi spart sticle în piaţă până dimineaţa. Aşa, situaţia de la Chişinău nu privea România, era lipsită de interes.

Am avut, de asemenea, înainte de a pleca spre miting câteva discuţii cu prieteni care se declarau sceptici faţă de Republica Moldova. „E o altă ţară, nu ne priveşte pe noi”; „Unirea e o utopie, ar fi o povară economică prea mare pentru România şi ne-am mai trezi şi cu o problemă etnică, cea Rusească”; „Populaţia e rusească, toţi vorbesc ruseşte, ei i-au ales pe comunişti şi nu vor să audă de România”; „Eşti un romantic” au fost câteva dintre argumentele lor pragmatice. Aceşti prieteni ai mei considerau că istoria e mişcată doar de socoteli pragmatice, chiar şi revoluţia română fusese, nu-i aşa, un calcul pragmatic, deoarece comunismul nu mai era eficient economic (dar a fost vreodată eficient? m-am întrebat eu).

Apoi, din senin, Piaţa Universităţii s-a umplut, şi trebuie să spun că rar am văzut o lume mai frumoasă. Nici urmă de patina şi de obiceiurile de cartier, tinerii veniţi acolo erau, deopotrivă, emoţionaţi şi îngrijoraţi. Mulţi aveau, probabil, rude şi prieteni în Republica Moldova despre care nu ştiau nimic, şi-ar fi dorit să meargă acasă, însă, după cum se ştie, punctele de trecere a frontierei sunt închise. Aşa că tot ceea ce puteau face era să se adune, să spună poezii, să strige împotriva comunismului şi să fie, moral, alături de fraţii lor.

Mi-a plăcut, de asemenea, că organizatorii manifestaţiei i-au admonestat, în difuzoare, pe cei de la Noua Dreaptă: „extremiştilor, n-avem nevoie de voi, aceasta nu e o demonstraţie extremistă, aceasta e o demonstraţie românească”. Cei de la Noua Dreaptă au plecat jigniţi şi şi-au organizat, la 50 de metri mai încolo, cu o mână de oameni mitingul lor, încercând să-i acopere pe cei din piaţă cu o staţie de sonorizare mai mare.

Nu mi-a plăcut aşa tare faptul că mesajul pro-Basarabia s-a diluat, asociaţia Noii Golani luând-o pe arătură cu vechile lor frustrări vizavi de Ion Iliescu. De asemenea, la microfon a fost criticată dur şi laşitatea autorităţilor române. Acuzaţiile au fost, poate, juste, însă ele nu-şi aveau locul într-un context în care scopul ar fi trebuit să fie sensibilizarea autorităţilor de la Bucureşti.

Între timp, protestele din Chişinău par să-şi fi pierdut impulsul şi, ce e mai grav, ele nu mai au un scop clar. Oamenii au plecat noaptea acasă după ce cuceriseră, practic, Guvernul şi Preşedinţia, nucleele puterii. Au fost îndemnaţi de primarul Chirtoaca să nu-i supere pe poliţişti, iar opoziţia liberală nu a folosit în nici un fel victoria. Fără o iniţiativă a opoziţiei, protestele se vor transforma în „incidente” şi mă tem că, probabil, ele ar putea să nu ducă nicăieri.

Diseară, în Piaţa Universităţii, e anunţată o nouă manifestaţie pro-Basarabia; astăzi, la 12.00, studenţii basarabeni vor protesta în faţa ambasadei Republicii Moldova şi vor încerca, apoi, să ajungă la Chişinău. Eu voi merge, probabil, şi la mitingul de diseara, însă poate că un lobby puternic n-ar trebui să ia forma unei întâlniri de trei ore, între 20-23, la un ceai dansant.