Infantilizare

Plimbându-mă deunăzi prin parc mi-a ieşit în faţă o bunicuţă cu un cărucior de copii. Înăuntru, un băieţel sau o fetiţă de vreo doi anişori. Mai încolo, un alt copilaş, într-un cărucior, înfăşat şi înfofolit, în vârstă, probabil, de doar câteva luni. „Hai să mergem să-l vedem pe bebe mic, hai la bebe mic” spune bunica spre puradeul ei şi împinge căruţul în direcţia noii descoperiri.

Din afară, între cei doi copii nu e mare diferenţă, doi bebeluşi în cărucioare. Pentru bunică, însă, diferenţa e foarte mare. Copilul ei e aproape flăcău, mai are puţin şi se dă jos din cărucior. Celălalt copil e doar o cocuţă, înfofolită, fixată la orizontală şi cu o privire difuză asupra lumii. Pentru bebeluşul cel mare, întâlnirea cu cel mic e un bun stimulent: îşi dă seama cât de mare e el. Sau, deocamdată, bunica îşi dă seama de acest lucru.

Citește restul acestei intrări »

Anunțuri