Piața Universității, ziua a patra – ieșiți din casă dacă vă pasă!

Atmosferă mișto în Piața Universității, aseară, o mare pestriță de oameni pe care nicăieri în altă parte nu i-ai fi văzut în același loc. Hipster și galerist, pensionar și coporatist, lupul și mielul scandând laolaltă. De la 7 p.m., când am ajuns, până pe la 11, oamenii au venit întruna, și, după sosirea unui grup de studenți din Regie și după oprirea ninsorii, piața dădea pe dinafară.

  • „Ieșiți din casă dacă vă pasă” e sloganul Pieței, scris pe pancarte, intonat prin portavoci, scandat de câte ori prin fața Universității trece un autobuz cu oameni îngândurați, care merg în treburile lor.
  •  „E Băsescu la prima” sau „Vedeți că s-a dat la știri, la Unirii urcă un control RATB” strigă niște tineri, la mișto, spre cei care nu se dau jos din autobuze la Universitate. Jandarmii îi percheziționează, la întâmplare, pe cei care se dau jos.

  • „Ce ai acolo?”, îl întreabă un jandarm țestos (într-un fel de costum de scafandru, care îl face să se miște ca o țestoasă) pe un bătrânel care coboară dintr-un 137. „Niște cărți”. „Ia să văd. Și în spate acolo, ce ai?” „Tot niște cărți!”. Țestosul îl urmărește pe bătrânel în mulțime și nu se lasă până nu-i vede cărțile. Nu știu dacă s-o fi lămurit că avea de-a face cu unul din buchiniștii subversivi de la Universitate care, cu proteste, fără proteste, își vedea liniștit de business.
  • O femeie zbiară, de pe marginea gardului, prin cordonul de jandarmi, injurii de la adresa lui Băsescu. Se adresează unui interlocutor imaginar, aflat cam în zona în care o mașină cu geamurile deschise stă la stop. Are un vocabular colorat și la un moment dat își pierde respirația, de atâta vărsat de năduf. Jandarmii chicotesc, iar adolescenții din jurul ei râd în gura mare.
  • Pe partea cealaltă, pe trotuarul din fața Teatrului Național, se spun povești de război. „Azi s-au organizat mai bine jandarmii. Ieri am reușit să îi împingem și am ocupat carosabilul, azi e mai greu. S-au infiltrat și în mulțime, sunt mai eficienți. I-ați văzut pe ăia? Stau la intimidare!” Grupuri compacte de jandarmi vin până foarte aproape de oameni, fără a băga în seamă mulțimea. Între jandarmi și protestatarii Pieței Universității interacțiunile sunt minime.
  • Din când în când, sloganurile anti-Băsescu sunt scandate mai tare și huiduielile se întețesc. Cei care stau pe margine se alătură grupurilor vocale, pentru o repriză de huiduit; din grupuri se desprind oameni care se retrag câțiva metri mai încolo, pentru o repriză de taifas. Coloane de jandarmi aleargă de colo-colo, ca la demonstrație, prin fața manifestanților, fără vreun motiv aparent.
  • Jos, la ceainăria din pasajul de la Universitate, se vinde mai ceva ca la un concert Rolling Stones. Băiatul de la bar nu mai prididește cu cafelele și cu ceaiurile calde. Grupuri-grupuri, oamenii coboară să se încălzească, își iau un ceai și apoi urcă înapoi la protest.
  • În pasaj mă întâlnesc cu Aurel, care se pare că a devenit, fără voia lui, unul dintre eroii zilei de duminică. Aurel a fost prins în răfuielile dintre Universitate și Unirii și și-a luat două porții zdravene de gaze lacrimogene. Ca să înțelegeți, Aurel e un profesor bonom, doctor în științe politice și tată de familie. Prima dată a intervenit când a văzut că jandarmii băteau niște tineri, pe care-i înghesuiseră în vitrinele unui magazin. „Ăștia, cu mulțimea de față, sunt mielușei, dar dacă te prind izolat, îți fac praf oasele. Băieții ăia nu aveau nici o vină, erau niște tineri de pe stradă, nu erau ultrași, nu dădeau cu pietre.” Ca un bun cetățean, Aurel i-a întrebat pe jandarmi ce au cu oamenii ăia. Jandarmii i-au spus să nu se bage, apoi l-au stropit generos cu un jet de lacrimogene. Aveau, cică, o butelie în spinare, ca ăia de la dezinsecție, și stropeau cu furtunul.
  •  Vreo cinci minute, Aurel nu a mai văzut nimic. Apoi i-au curs lacrimile ca din cisternă, vreo douăzeci de minute. S-a retras într-un târziu la o bere, în Fire Club. Nu s-a așezat bine, că în bar au dat navală alți jandarmi, care urmăreau, se pare, niște protestatari. Ca să nu se complice, jandarmii au împroșcat pe toată lumea din bodegă cu gaze; cu acest prilej, Aurel a rămas și fără geacă.
  • „Aveți fornetti?” „Nu mai avem nimic, s-a vândut tot!” „Și eu, doamnă, ce mănânc?” La chioșcul de fornetii de la Universitate, vânzătoarele s-au baricadat, după ce au epuizat toate proviziile, în fața mulțimii flămânde. În tăvi, nu au mai rămas nici măcar firimituri de mâncare.
  •  „Să nu-i demonizăm pe jandarmi, până la urmă, își fac datoria”, îmi zice Cristina. E una dintre prietenele cu care m-am întâlnit la cele mai interesante mitinguri și flash-mob-uri din București. Îi amintesc de momentul când îl suna pe Florin, în 2004, să ne spună dacă vine sau nu Băsescu în piață. Lumea striga pe atunci „Băse’e’cul!”. Acum, strigăm și noi, alături de cei cu pancartele cu Roșia Montană: „Vrem cianură pentru dictatură”. Deși sloganul pare cam dubios: otrăvim dictatura, sau vrem ca exploatările cu cianură să pornească, pentru ca dictatura să aibă din ce să trăiască?
  • Mai sunt în piață: pensionari, șomeri, revoluționari, cetățeni basarabeni. Un grup strigă ceva despre vize. Toată lumea se oprește însă, din când în când, din ce are de strigat pentru a scanda laolaltă „Jos Băsescu!”. E singurul slogan comun al pieței, și cel care se aude cel mai tare, alături de „Ieșiți din casă dacă vă pasă!”
  • Crin Antonescu doesn’t seem to get it! Românii strigă, în Piața Universității și peste tot în țară, „Jos Băsescu!”, nu „jos guvernul Boc” sau  „vrem remaniere guvernamentală”.
  • Mă uit după marea pălărie a la Terry Pratchett a lui Bogdan. Cu paltonul lui negru, Bogdan e o combinație de conte valah și boem londonez. A fost fugărit de câteva ori prin piață, zilele trecute, de șarjele jandarmilor. „Jandarmii ăștia sunt niște bătăuși. Ieri au rupt piciorul unui om, în mijlocul pieței. Îl înconjuraseră vreo patru și călcau pe el. Nici măcar nu era ultraș, era un simplu trecător. I-au fracturat femurul, i-au făcut fractură deschisă. Dacă te prind singur, dau ca vitele, nu se uită. Abia așteaptă ocazia.” Într-un fel, îi înțeleg: e frig, trebuie să se încălzească și ei cumva, e plictisitor să tot caște gura la mulțime.
  • „Gabori ucigași, gabori ucigași”, scandează băieții din galerii. Unii sunt puși pe scandal și se leagă de un tânăr, zbierând în gura mare că e milițian sub acoperire. Tânărul, care pare tot dintr-o galerie, încearcă să aplaneze conflictul, luându-l după umeri pe un tip pitic și foarte agitat, din grupul agresorilor. Piticul începe să-l înjure în gura mare pe „milițian”, iar acesta își ia repede tălpășița. Agresorii, în căutarea unei ținte, încep să se răzbune pe un panou de lângă fântâni, pe care vor cu tot dinadinsul să-l desființeze.
  • Pe la 10 p.m., în piață par a fi cel puțin 3 000 de oameni. Aflu că la televizor se spune că ar fi vreo mie două sute. No way! Cine numără aici, și după ce sistem? Piața e realmente neîncăpătoare, pe ambele părți, și pe la Universitate, și pe la Național abia se mai poate circula.
  • Ce lipsește acestor proteste? O masă critică de oameni în stradă. Nu e nevoie de nici un fel de violențe, e nevoie doar de și mai mulți oameni care să iasă și să protesteze pașnic. „Salut, ne vedem și mâine”. „Absolut”. Lumea e dornică să continue; „Mă resemnasem, eram total blazată, nu credeam că românii vor mai ieși în stradă”, îmi spune Cristina. „Pur și simplu, nu păreau să fie în stare să protesteze. Ce dacă nu suntem încă zece mii, sau douăzeci de mii în piață? E lucru mare că oamenii au ieșit, că suntem aici!”
  • Acasă, îmi place atmosfera de pe Facebook – o dublează pe cea din piață. Toată lumea scrie despre proteste, prieteni care nu puseseră o postare niciodată dau acum like-uri în stânga și în dreapta și share-uiesc tot ce le cade sub mouse.
  • Descopăr on-line un articol care mă face să zâmbesc. „România anului 2012 nu e o dictatură, ci o țară condusă prost”, scrie un tânăr publicist pe Hotnews. Ok, perfect de acord, exact asta am crezut și eu, când am ieșit în piață. „Revoluția la care visez eu e una în care jandarmii îi snopesc în bătaie pe huliganii din galerii, undeva pe străduțele lăturalnice din spatele spitalului Colțea, în timp ce mii de hipsteri, studenți și profesori protestează liber, între clădirea unei facultăți și a unui teatru.” Aha! Deci jandarmii să snopească niște (sub)oameni în bătăi, în voie, în timp ce oamenii cool, lumea bună, purtătorii de blazon să protesteze între clădirea unei universități și un teatru. O sută de metri mai încolo. Să închidă ochii la văicărelile agonice ale ălora snopiți în bătăi și să protesteze veselă. Asta da solidaritate umană! Îmi place înțelesul acesta al democrației, în plină Piață a Universității!
Anunțuri

1 comentariu

  1. redtshirt said,

    Ianuarie 17, 2012 la 1:58 pm

    misto stilul, pacat de continut :))


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: