Criza economică mondială, extrem de tare şi incredibil de aproape

frontLawrence Summers arată, într-o conferinţă de pe www.bigthink.com, că cele mai mari costuri ale crizei economice mondiale sunt cele sociale. Valoarea proprietăţilor imobiliare, spre exemplu, scade, însă numai pe hârtie. Efectele crizei se simt, de multe ori, doar matematic. Pentru cei rămaşi fără locul de muncă, însă, criza devine o problemă de supravieţuire. Şi, la nivelul întregii societăţi, aceste probleme se cumulează.

„Sunt oameni fără slujbe şi fără venituri. Dacă ar exista o bursă a oamenilor, valoarea lor umană s-ar considera că a scăzut drastic. Însă nu există o bursă a oamenilor. Totuşi, dintr-o perspectivă socială, în termeni de calitate a vieţii, aş spune că acele locuri de muncă pierdute, acele oportunităţi ratate de a dezvolta deprinderi, acei oameni care termină liceul, nu vor reuşi să se angajeze şi se vor apuca de acele lucruri pe care le faci când nu ai alternativa de a lucra, acelea sunt pierderi mai serioase, din punctul de vedere al societăţii, decât faptul că valoarea imobiliară a caselor a scăzut”, spune Summers.

(citiţi acelaşi articol integral aici şi aici)

De la cifre la oameni

Cele mai multe dintre firmele din România n-au stat prea mult pe gânduri: au început, încă din ultimele luni ale anului trecut, de când criza a devenit subiect pentru ziare şi televiziuni, să restructureze posturile şi să dea oamenii afară. Pentru manageri, concedierile sunt cifre modificate pe hârtie, care asigură un tampon de siguranţă deasupra liniei de profit. Pentru unii analişti economici acestea sunt, în special când vine vorba despre concedierile din companiile de stat, modalităţi de asanare a economiei sau măsuri necesare de a închide găurile negre.

Dan şi Corina locuiesc într-un sat din apropierea Câmpinei. Dan este sudor şi a schimbat, după Revoluţie, mai multe întreprinderi, care s-au desfiinţat pe rând. Corina este un fel de proiectant de mobilă, lucrează într-un depozit unde asamblează şi proiectează mobilier, fără a fi completat însă studiile necesare. Au un băiat de 12 ani, Ciprian, şi împart o curte cu alte două familii. În vremurile bune, înaintea crizei, Dan câştiga 600 RON (aprox. 190 $) şi Corina 500 (160$). Amândoi aveau un program de 8-9 ore pe zi şi din cei 350 de dolari lunari familia se descurca. Bucurându-se de prosperitate, acum doi ani au construit chiar o cameră nouă, pentru Ciprian.

Din ianuarie, Dan a fost „disponibilizat” (ce eufemism!) când s-a desfiinţat firma unde lucra, iar Corina lucrează două săptămâni şi alte două stă acasă. Depozitul ei e, de asemenea, în curs de desfiinţare. Dan nu prea are perspective să-şi găsească în Câmpina un alt loc de muncă. Salariul Corinei s-a înjumătăţit şi va dispărea, şi el, de tot.

Pentru mine, Dan şi Corina nu sunt doar cifrele de mai sus. I-am cuoscut destul de bine (sunt rudele unei prietene) şi anul trecut am luat masa de Paşte în casa lor. Cel mai important lucru pentru ei e Ciprian, căruia îi cer să fie mereu primul la şcoală; au patru motani pe care-i ţin cu ei în casă (lucru rar, la ţară); toţi motanii au nume şi câte o poveste, au fost salvaţi, fiecare în parte, de pe stradă; Dan e pasionat de muzică (în tinereţe folk-rock, acum mai mult folk-populară), îşi repară singur Dacia 1310 ba, mai mult, repară din plăcere toate Daciile vecinilor; Ciprian are un calculator pe care părinţii i-l upgradează (i-l upgradau) din când în când, e fan Steaua (nu şi Becali) şi se joacă toată ziua Fifa; Corina găteşte o ciorbă grozavă, dar nu prea nimereşte drobul (după gustul meu, cel puţin).

Există un mit, despre viaţa la ţară: cu ceapa din grădină, cu roşiile, cu ouăle din coteţ te descurci. Dan şi Corina nu prea au, însă, unde să cultive roşii sau ceapă în mica lor curte betonată. Şi e greu să-ţi imaginezi cum le vor permite roşiile şi ceapa să plătească facturile la curent, apă, gaze şi să-l ţină pe Ciprian la şcoală.

Concedieri isterice

Multe firme au acţionat, în România, isteric: au început să concedieze oameni ca măsură preventivă, încă de dinainte de a vedea rapoarte de vânzări şi cifre. Acţionarii şi-au pus profitul la adăpost trimiţând, întâi, la plimbare angajaţii de care voiau să scape oricum. „De la noi au fost daţi deja afară trei oameni, însă doi dintre ei chiar meritau, nu făceau mai nimic”, mi-a povestit prin decembrie o cunoştinţă care lucrează într-un birou. Criza a fost la început doar un pretext pentru a face curăţenie.

Între timp, ea a devenit ceva mai mult decât atât: s-a transformat în bici şi în sperietoare. Angajaţii sunt sfătuiţi să se gândească de două ori înainte de a-şi schimba locul de muncă pentru un salariu mai bun; oricum, salariile au îngheţat cam peste tot, şi în companiile private, şi în cele de stat. Cele două atu-uri ale angajaţilor, libertatea de a se muta într-o altă companie şi de a vâna un salariu mai bun, au dispărut. Toate cărţile mari sunt, acum, în mâna angajatorilor. „Fiecare angajator are aşteptări crescute de la angajaţi. Aşteaptă un efort sustinut, dedicaţie si angajament”, scrie o revistă de business. Nu contează dacă într-o companie criza e reală sau nu: aceasta a devenit un bun pretext pentru a-i ţine pe salariaţi în şah şi pentru a le impune, fără a întâmpina vreo rezistenţă, cele mai apăsătoare condiţii.

Ceea ce e de neînţeles, însă, în România este comportamentul companiilor de stat, care se grăbesc să le depăşească, în privinţa numărului de oameni concediaţi, pe cele private. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a anunţat deunăzi sindicatele că va reduce numărul personalului în sistemul feroviar cu 12.139 de angajaţi, de la toate cele trei companii ale CFR. Se va reduce şi numărul trenurilor, şi al haltelor şi staţiilor CFR, vor fi închise chiar linii întregi de cale ferată.

Cu o zi înainte, aflam că Japonia se pregăteşte să aloce 15 miliarde de dolari pentru a proteja locurile de muncă din ţară şi pentru a-i ajuta pe cei care au rămas şomeri. Planul japonez include cursuri de recalificare pentru cei care îşi caută de lucru, măsuri de ajutorare a companiilor pentru păstrarea locurilor de muncă şi bani pentru imigranţii care nu mai au slujbe. În aceeaşi perioadă, România negoica un împrumut de 19 miliarde de euro de la FMI. Mă întreb ce destinaţie vor lua aceşti bani? Protejarea locurilor de muncă, cel puţin în companiile de stat, sigur nu se numără printre destinaţii.

„Un salariat disponibilizat în această perioadă deosebit de dificilă este un om sacrificat fără nici o perspectivă. Mai mult, programul va afecta şi anumite comunităţi locale şi agenţi economici prin închiderea unor secţii de circulaţie şi prin anularea unui număr mare de trenuri”, spune un lider de sindicat feroviar.

Ce şanse are un şef de haltă (un macagiu, un muncitor în triaj) să-şi găsească de lucru, în special fără cursuri de recalificare? Absolut nici una. Ce şanse are un şef de haltă (un macagiu, un muncitor în triaj) disponibilizat să devină alcoolic, depresiv, violent, să-şi bată mai abitir nevasta, să-şi înjure copiii, frustrat fiind că nu are ce să le pună pe masă? Multe, foarte multe şanse.

Câte cârciumi se vor umple de bărbaţi care îşi vor începe programul alcoolic în fiecare săptămână, luni, la 7 dimineaţa şi vor lucra tot mai susţinut full time, 7 zile din 7, câte femei vor fi tot mai des bătute, câţi copii vor avea tot mai mult de suferit, acum şi peste 10, 20 de ani, în urma disponibilizărilor CFR nici un analist economic nu poate calcula.

Pentru realităţi din acest gen, pe care scriitorii încearcă să le urmărească până la cazul particular (oricare dintre aceste familii poate fi subiectul unui roman) şi din care televiziunile extrag, din când în când, câte o ştire pentru jurnalul de la ora cinci s-au inventat termeni foarte dragi analiştilor şi politicienilor, precum „costuri sociale” şi „disponibilizări”.

Criza perpetuă

În realitate, în România, criza economică nu este o mare noutate. Optimiştii spun că, după primii 10 ani haotici ai tranziţiei, situaţia se stabilizase, economia începuse să crească, românii se puseseră temeinic pe consum. O fostă ţară comunistă are multe frustrări şi magazinele occidentale infinite, pline cu bunătăţi interzise, au fost, după 1989, visul de aur al oricărui român. Explozia de hipermarketuri şi de mall-uri, plantate în punctele vitale ale oraşelor, ar confirma acest lucru. Şi, într-adevăr, în ciuda crizei românii dau în continuare năvală, mai înfometaţi ca oricând de fiţe, firme şi trend-uri, la mall.

În realitate, însă, aş spune că, în cei 20 de ani scurşi de la Revoluţie, criza n-a părăsit niciodată România. Am avut valuri după valuri de disponibilizări, din coloşi industriali şi din mine, zeci de mii de oameni trimişi acasă, cu câteva salarii, să-şi deschidă buticuri; am avut inflaţie galopantă, colaps iminent al economiei (în timpul preşedinţiei lui Emil Constantinescu), mineriade, haos legislativ, corupţie, mari delapidări de fonduri, contracte dezastruoase ale statului român (cu Bechtel, de exemplu), punctaj slab la siguranţa mediului de afaceri, sărăcie lucie a celei mai mari părţi a populaţiei, sate în evul mediu, protecţie socială slabă, sistem sanitar la pământ, crimă organizată, mafie politică, baroni locali. Anii de relativă normalitate, dacă au existat, au fost foarte puţini. Multe companii româneşti se află în criză perpetuă, din 2005 sau din 2003 sau chiar de mai devreme. Acum au găsit şi prilejul să recunoască acest lucru, ataşând, desigur, crizei adjectivul „mondial”.

Pentru România, criza financiară e, mai degrabă, ocazia binevenită de a ţine pasul cu restul lumii. Acum ne putem jelui şi noi, alături de ceilalţi, că ne-a zdruncinat criza, fără să (mai) părem codaşii Europei. Ba ne mai şi batem cu pumnul în piept: în România criza se simte mai puţin decât în Polonia sau în Ungaria, iată, suntem o ţară mai stabilă. În Polonia, însă, salariul mediu net pe economie a depăşit 1000 de euro, în timp ce în România acesta se străduieşte să nu scadă sub 300.

Iar firmele româneşti s-au aliniat, rapid, acestui trend. Invocă marea criză economică pentru a întârzia salariile angajaţilor şi pentru a nu-şi mai plăti deloc colaboratorii. Am păţit-o pe pielea mea: o editură cu pretenţii de seriozitate, pentru care am desfăşurat un proiect educaţional consfinţit printr-un contract de colaborare, a „uitat” să mă mai plătească în ultimele şase luni. Motivul: criza economică mondială. Putea la fel de bine să fie fluturarea rochiei lui Betty Boop.

Înapoi, tot înapoi

Răzvan şi Elena sunt amândoi ingineri şi lucrează într-o firmă din Câmpina. Locuiesc în acelaşi sat din apropierea Câmpinei şi fac în fiecare dimineaţă, la ora 7, naveta de 8-9 km la serviciu. Răzvan are 30 de ani şi este inginer proiectant, pe un salariu de 1000 RON (aproximativ 315$). Elena are 25 de ani, nu şi-a terminat încă facultatea (s-a transferat la frecvenţă redusă pentru a se muta cu Răzvan), însă s-a angajat şi ea ca proiectant, pe un salariu ceva mai mic. Ei stau în casa lui Răzvan, cu părinţii acestuia; tatăl lui Răzvan e imobilizat la pat.

În ultimele luni, firma n-a mai avut comenzi. Acum este pe cale să se închidă. Răzvan şi Elena îşi vor pierde, dintr-un foc, locurile de muncă. Deja sunt perioade în care au fost trimişi să stea acasă. Ceea ce ştiu amândoi să facă este să proiecteze în Autocad. Ce-i drept, Elena a fost şi vânzătoare la supermarket o vreme, însă nu i-a priit. Salariile lor nu erau mari: nu le permiteau să-şi cumpere o maşină mai bună (Răzvan meştereşte mai tot timpul cu pasiune la o Dacia 1310), nu le permiteau în nici un caz să viseze la o vacanţă în Grecia. Tot ceea ce le asigurau cele două salarii era un minim de siguranţă materială, mâncarea de pe masa de a doua zi. Acum vor fi nevoiţi să testeze pe pielea lor supravieţuirea prin ceapă şi roşii. Cultivate cu propria mână, în grădină.

Alţii vor încerca soluţii alternative, „se vor apuca de acele lucruri pe care le faci când nu ai alternativa de a lucra”, cum spune Lawrence Summers. Crescutul zarzavaturilor pentru consumul propriu nu e tocmai cel mai profitabil dintre ele. Un bărbat a jefuit, recent, o benzinărie din cartierul Mănăştur, din Cluj, după ce, cu două săptămâni înainte, în acelaşi cartier fusese spartă o bancă. Spre deosebire de jefuitorii băncii, care au rănit un agent de pază şi au plecat cu 70.000 de euro, hoţul de la benzinărie a şarjat, foarte probabil, cu un pistol de jucărie. Şi cu o doză foarte mare de disperare. Prada lui a fost de 1400 RON (440 $), salariul mediu în Cluj pe o lună.

Cu Răzvan şi Elena am băut vin, am stat la lungi discuţii în serile din vara trecută şi am urmărit câteva meciuri de la Campionatul European de Fotbal (unul dintre ele a fost semifinala Spania-Rusia, când şi eu şi Răzvan ţineam cu Rusia pentru frumuseţea jocului pe care-l arătase; până la final, când Rusia a fost făcută preş, cu 3-0, am sorbit cot la cot vreo 2 litri de vin).

Răzvan şi Mădălina nu sunt pentru mine „costuri sociale”. Sunt oameni pe care-i cunosc îndeaproape, a căror soartă nu mi-e indiferentă. De fapt, mi se pune un nod în gât atunci când mă gândesc la ce soluţii au. Sunt încă tineri, foarte tineri, au terminat sau sunt pe punctul de a termina câte o facultate, sunt buni profesionişti (l-am văzut pe Răzvan la lucru, în Autocad). N-ar trebui să aibă probleme, pentru găsirea unui loc de muncă.

Din păcate locuiesc în România, în provincie, la sat. Tot din păcate, au meserii specializate. Un proiectant are nevoie de un birou de proiectare, nu se simte bine ca vânzător la supermarket. Şi şansele lor de a-şi dezvolta deprinderile, de a practica acea meserie pentru care s-au pregătit şi care le face plăcere sunt tot mai mici.

Spre deosebire de Dan şi Corina, nu au încă un copil. Dan şi Corina, pe de altă parte, trec prin astfel de situaţii, cu mici pauze, de 20 de ani. „Criză economică mondială” sună, însă, mai ameninţător şi mai definitiv decât „criză de tranziţie”. Şi, în ultimii ani de „performanţe economice” ale României, cei doi se obişnuiseră să creadă că lucrurile au intrat într-o anume normalitate, că pot mânca, de pildă, carne la fiecare masă. De pe o asemenea poziţie e cu atât mai greu să dai înapoi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: