Valurile derivei scurt-metrajului românesc

Am văzut la HBO un scurt-metraj românesc despre care se spun multe lucruri bune şi care a câştigat câteva premii anul trecut. Este vorba de „Valuri”, de Adrian Sitaru, premiat la Locarno, Sarajevo, Dresden, Aspen ş.a.. Din punctul meu de vedere, „Valuri” e un filmuleţ pe care nu-l pot califica altfel decât drept o porcărie sinistră.

Scurt-metrajul nu mi-a plăcut deloc din două motive: mai întâi, ilustrează foarte bine multe dintre ezitările cinematografului românesc din ultimii ani: lipsă de focalizare a subiectului, joc prost sau exagerat al actorilor, înghesuirea unor teme mari (a tuturor temelor mari, dacă se poate) într-o singură poveste şi într-un timp foarte scurt. Apoi, pentru că regizorul nu e sigur pe povestea sa şi pentru că simte nevoia să extragă totul din cele 15 minute de film, apelează fără ezitare la un şoc: publicul nu va merge la cinema să vadă un filmuleţ dacă în el nu moare cineva.

Citește restul acestei intrări »

MMO-ul: forma cea mai parşivă de divertisment inventată până în prezent

O viroză puternică şi o victorie à la Pirus m-au ajutat să închei o scurtă experienţă cu un MMO strategic. E genul de joc de care îmi promisesem să nu mă ating, orice s-ar întâmpla: ştiam cât timp poate să îţi consume un MMO. N-aveam însă idee despre intensitatea cu care poate să te solicite un astfel de joc.

 

Bannere la „Travian”, „Triburile”, „Imperia Online” sau „Ikariam” ne-au înconjurat mai ceva decât reclamele la creditele bancare, înaintea crizei. În adresa mea de yahoo nu văd decât Travian: „play free!”, ziarele pe care le citesc, dicţionarele pe care le folosesc mă direcţionează, toate, spre un MMO sau altul. Bannerele promit că vă veţi putea juca pe gratis, nu vă va lua decât 2 minute să vă faceţi contul şi veţi învăţa foarte, foarte uşor. Aşa s-a şi întâmplat să mă apuc de MMO-ul meu: dicţionarul on-line pe care îl folosesc afişa de ceva vreme o reclamă la „Triburile”. Mi-am spus că e timpul să-mi vâr nasul în problemă şi să scriu ceva despre asta pentru Cultura.net, prea au devenit aceste jocuri un fenomen. După ce mă voi lămuri, voi şterge imediat contul.

Citește restul acestei intrări »

Cele mai bune cărţi de limba engleză din 2008

„Times Literary Supplement” propune, în numărul din 26 noiembrie 2008, o selecţie cu cărţile anului 2008, alese de personalităţi ale lumii literare. Printre cei care vor face recomandări se numără câştigătoarea premiului Nobel de anul trecut, Doris Lessing, laureatul premiului Pulitzer din 2008, Junot Diaz şi Rowan Williams, arhiepiscop de Canterbury. Lista conţine opere de ficţiune, studii istorice, volume de corespondenţă, autobiografii şi studii ştiinţifice.

Citește restul acestei intrări »