Aseară m-am trezit luat pe sus de nişte vechi prieteni şi dus la „The Watchmen”, la Multiplex. Eu interiorizam efectele crizei economice şi ei s-au găsit aşa, sa ma ia pe sus. De film nu mi-a părut rău, însă cinematografele din mall nu-mi plac şi pace. Din două motive: popcorn şi sucuri la dozator (la preţuri incredibile) şi toţi indivizii care sorb sucuri şi ronţaie popcorn în urechea ta. Mă rog, am nimerit miercurea Oranj, am făcut abstracţie de indivizi iar filmul, am spus, a meritat.
Sala a fost, însă, plină-ochi, aşa cum n-am mai văzut o sală de cinematograf de la premiera „Indiana Jones 4”. Miercurea Oranj a avut, presupun, contribuţia ei. Parcarea mall-ului dădea şi ea pe afară, în vremuri de criză mondială şi de creştere a accizelor la carburanţi. Cu o oră înainte de începerea filmului am găsit patru bilete pe locuri împrăştiate în sală, nici măcar două unul lângă altul. Am contat pe cei care fac rezervări on-line că nu se vor prezenta să-şi ia biletele iar noi le vom ocupa, frumos, locurile aliniate.
Cei cu rezervările pe Internet s-au prezentat prompt, până la unul. După ce am făcut de vreo trei ori, în şir indian, ocolul sălii, ne-am aşezat fiecare pe scaunul tras la sorţi pe bilet. Unul din prieteni, C., se alesese cu primul rând, chiar lipit şi strivit de ecran. A recuzat alegerea calculatorului şi s-a pus pe vânat un loc liber. A găsit unul şi a dat să se bucure de el. „Nu vă supăraţi, locul acesta e ocupat”, îi spune politicos un tânăr. „De cine?”, întreabă C. „De hainele noastre”. C. simte că e rost de o enervare şi se pregăteşte pentru dispută. „Aveţi bilet pentru acest scaun?”, întreabă el protocolar, cu o notă de arţag în vârful limbii. „Da, am luat bilet special pentru scaunul de haine”, îi răspunde, protocolar şi fără nici un arţag, tânărul. Se scotoceşte prin buzunare şi scoate la iveală, în cele din urmă, un bilet. „Uitaţi, nici măcar nu e rupt. Biletul nostru pentru scaunul de haine”.
C. s-a dus şi s-a aşezat pe scări, de unde a văzut jumătate din film. Din cauza discuţiei despre locul de haine şi a acomodării cu scările a pierdut o minunăţie de generic.
Aşadar, există oameni care cumpără un bilet separat pentru un scaun de haine. Când sala e plină, ei ştiu că nimeni nu se va putea aşeza acolo, deoarece ei au cumpărat biletul şi pe acel scaun stau doar hainele lor. Un bilet pentru domnişoarele haine.
Dacă cineva orbecăie prin sală şi vrea să se aşeze pe acel loc, tu îi arăţi biletul şi-l trimiţi la plimbare, să stea pe scări. Domnişoarele haine (vorba lui L.) rămân pe loc. Iată ce înseamnă confort personal. Iată cum e să mergi şi să vezi un film la mall.
Totuşi, confortul are şi un alt preţ. Pasagerii respectivi la clasa I mall trebuie să dea explicaţii fiecărui uzurpator care face ochii cât cepele când aude că un scaun e plătit „special pentru haine”. Scaunul liber va atrage pretendenţii ca muştele şi tu, ca pasager clasa I, va trebui să stai cu pliciu-n mână să-i alungi. Şi vei pierde şi tu minunăţia de generic.
Cealaltă jumătate a filmului C. a văzut-o, bine mersi, de pe un scaun. Jumătate din sală se golise, „The Watchers” a fost prea mult pentru aşteptările de la lume şi de la viaţă afişate de logofeţii de la mall.
izidor a zis,
martie 19, 2009 la 12:19 pm
Pentru conformitate: biletele le-am luat cu 20 de minute inainte de inceperea filmului, nu a fost ocol ci semiocol si s-a produs doar de 2 ori, iar de plecat daca am zarit 3-4 persoane ridicandu-se
)) HiperBolek-ule
catalinsturza a zis,
martie 19, 2009 la 12:32 pm
Pai bine, Izidor, de langa perete si din varful salii n-oi fi vazut decat 3-4 dezertori, insa eu, de la marginea randului dinspre exit, m-am ridicat de vreo 4 ori ca sa las loc cuplurilor plictisite/revoltate, care cascau sau scuipau prin jur “ce porcarie, ce prostie!!”. Si la sfarsit, privind sala care fusese arhiplina, acum arata ca o gura de pensionar certat cu dentistul, din care lipseau muuulti dinti. “Watchmen” nu e pentru mall, insa uite ca a facut vanzari, cel putin de Miercurea Oranj.
Da, multumesc pentru precizie, da buzna si tintuieste-mi tu interpretarea in realitate.
Bogdan Duca a zis,
martie 20, 2009 la 5:08 pm
Oribil! Si o spun ca om de dreapta, om ce crede ca banii iti dau dreptul de a trai mai bine decat restul lumii si ca nimeni nu este indreptatit sa decida in numele tau cum sa iti cheltuiesti banii.
Dar daca persoanele care si-au cumparat loc special pentru haine aveau tot dreptul sa o faca, bunul-simt, cei 7 ani de acasa si respectul demnitatii umane ar fi trebuit sa ii determine pe acei oameni sa faca un gest minimal: sa isi cedeze locul pentru haine.
Cand hainele mele, canisul meu, pisica mea, beneficiaza ostentativ de un tratament mai bun decat cel al semenilor mei, atunci, oricat de bogat as fi, nu ma pot considera un…om.
catalinsturza a zis,
martie 20, 2009 la 5:19 pm
de acord, insa bunul-simt e o idee vaga si nedefinita cu care tu se poate sa fii inzestrat insa de care alticneva poate sa duca, fara nici o consecinta dramatica. lipsa. iar banii sunt o idee cat se poate de concreta.
altfel, ma gandesc ca fitza asta cu scaunul in plus, pentru haine, va deveni cat de curand o moda. astept ca oamenii sa inceapa sa-si cumpere un scaun in plus si la teatru, si la conferintele lui plesu, ba chiar si la concertul madonna. asta chiar ar fi un semn de potenta financiara: un loc in plus doar pentru haine, in cea mai buna (si scumpa) zona, la concertul madonnei. haideti, cine face primul pas?
Bogdan Duca a zis,
martie 20, 2009 la 5:27 pm
Eu cred ca bunul simt e ceva concret. Civilizatia este ceva concret.Poate ceva mult mai concret decat banii (din ce in ce mai “virtuali”, si la propriu dar si la figurat)
ana a zis,
martie 20, 2009 la 7:58 pm
Daca sunt atat de scumpe biletele la mall de ce nu fac si o garderoba? O lume buna isi lasa hainele acolo si nu cumpara un bilet in plus pentru haine. De vina nu e tipul care isi cumpara bilet pt haine, el este doar un fitzos, ci managerii locului, care atunci cand observa o problema ii gasesc o astfel de solutie care sa ii dezavantajeze pe ceilalti clienti
catalinsturza a zis,
martie 20, 2009 la 8:11 pm
@ ana: intr-adevar, e o intrebare buna: de ce nu au si o garderoba la mall? au parcari, au fantana arteziana, au evenimente mondene si manechine care defileaza, au preturi pana in stratosfera (in special in multiplex), dar o garderoba nu s-au gandit sa faca. insa nu managerii au gasit solutia, ci clientii cei cu fite. si sunt sigur ca nici la concertul madonnei nu va exista o garderoba, aviz pentru amatori.
@bogdan: bunul-simt, desi se vrea a fi, prin chiar numele lui, ceva general si impartasit de toata lumea, nu e deloc atat de concret. si sunt sigur ca musterii cu locurile se considerau oameni cu bun-simt: nu imping batranci pe scari, nu arunca ambalaje pe strada, poate nici coji de seminte pe jos nu scuipa. desi pentru asta n-as putea sa bag mana-n foc. deoarece obiceiul a devenit generalizat, sunt sigur ca pentru multi nu (mai) e o lipsa de bun-simt sa imbalezi orasul cu cojile tale de seminte.
ana a zis,
martie 20, 2009 la 8:38 pm
Acum stau sa ma gandesc, atat tipul cu scaunul pt haine, cat si tipul care nu avea unde sa stea, au platit o suma pentru accesul la scaune. Din perspectiva liberala ei sunt egali, insa daca trebuie sa decidem cui i se cuvine scaunul trebuie sa invocam un principiu in plus: acesta ar putea fi dreptul primul venit (de a ocupa mai multe scaune platite) si drepturile omului.
Alegeti !
catalinsturza a zis,
martie 20, 2009 la 8:55 pm
@ana: pai e asa: tipul cu scaune de haine platise un bilet in plus, pentru un loc unde nu avea sa stea nimeni. doar haina lui. prin urmare, dreptul de ocupa scaunul era, conform principiilor capitaliste, al lui. a platit acel scaun, cu acel numar, pe care isi punea haina, si nimeni n-avea voie sa stea pe el.
cel care cauta loc, pe de alta parte, platise si el un bilet, insa scaunul era chiar in primul rand (acolo i-l daduse calculatorul, singurul loc liber) si nu putea sa stea asa aproape de ecran. locul lui platit ramasese gol si spera sa gaseasca un alt scaun, sa-l schimbe. insa nu putea ridica pretentii impotriva celui cu locul de haine platit.
e drept ca acela ar fi putut face un gest frumos, alegand intre o haina si un om si diminuandu-si usor confortul propriu. insa nimeni nu poate fi obligat sa faca un gest frumos, nu atunci cand a platit pentru privilegiul lui.
Bogdan Duca a zis,
martie 20, 2009 la 10:22 pm
Drepturile omului sunt….cacao.
Ceea ce conteaza nu sunt drepturile ci demnitatea umana: a ta si a celuilalt.
Libertatea aceasta presupune si responsabilitate fata de celalalt. Aceasta este tentatia dreptei. Extremism de dreapta, atunci cand exista, nu se manifesta sub forma fascismului (care e de stanga) ci sub forma unui capitalism salbatic in care puterea de cumparare e mai puternica decat orice alt sentiment, stare de spirit sau gest uman.
Cand libertatea este iresponsabila, avem extremism de dreapta. Cand libertatea este ingradita (“responsabilizata” de Stat) avem gandire de stanga. Cand egalitatea ia locul libertatii, atunci suntem victimele extremismului de stanga.
Pentru ce ar trebui sa militam? Pentru o libertate “ingradita” de bun simt si educatie. Iar acest lucru presupune atentie fata de semenul tau.
Revenind la cazul din cinematograf, persoanele respective trebuiau sa ajute un om oferindu-i locul, in definitiv, liber. Era un gest de bun-simt si de cavalerism.
Or noi suntem cavaleri numai cu femeile, dar si cu acelea destul de rar…
Catalin Cimpoeru a zis,
martie 20, 2009 la 11:29 pm
Aici tipul care nu avea unde sa stea!
Cred ca dincolo de problemele morale pe care le pune subiectul, sare-n ochi chestiunea de moravuri a situatiei, cu izul ei satiric, ceea ce cred ca a si incercat sa transmita Catalin Sturza. Avem deci un ipochimen, specia mall, a carui silueta se desavirseste printr-un accesoriu nou, care nici sa te pici cu ceara ca nu ti-ar putea trece prin minte ca exista… scaunul in plus… pentru bagaje 
Mai tineti minte cum fumau milionarii in “Filantropica”?
Sau care de fapt avea.. dar isi dorea mai mult decit i se cuvenea
Catalin Cimpoeru a zis,
martie 21, 2009 la 12:07 am
Si cum spuneam.. nu avea unde sa stea, dar de fapt avea dar voia mai mult. Acum eu sint de acord cu ideea enuntata concis de Bogdan (“libertate ingradita de bun simt si educatie”), atita doar ca subiectul in cauza nu era vreun suferind tinjind dupa un milostiv ajutor. Era un baiat la mall, comod (care nu venise cu 2h inainte ca sa ia locurile bune), care si-ar fi putut plati biletele cu cardul dupa ce anterior s-ar fi dat jos din Swift consultindu-si meticulos Iphone-ul si care in principiu isi asumase in momentul cumpararii inconvenientele unui bilet pe rindul din fata.
Exista o ipostaza clasica, invocata in dezbaterile etice, care ilustreaza prin ea insasi, destul de convingator de ce nu tot ce e imoral poate fi si legiferat ca atare: un tinar, in autobuz, asezat confortabil pe scaunul sau si ascultind muzica la casti, ce nu vrea sa se ridice pentru a-i oferi batrinicei din picioare, venite cu zarzavaturi de la piata, locul sau pe scaun… Bogdan are dreptate ca principiu, atita doar ca in cazul asta baiatul de la mall, care tinjea la scaunul cu haine, nu era o batrinica jeluinda si venita de la piata. Era un baiat… la mall.
Bogdan Duca a zis,
martie 21, 2009 la 12:45 pm
Draga Catalin Ionut, eu nu am vorbit de batranici si de mila. Eu am vorbit de demnitate, de cavalerism, de spiritul de gentleman, virtuti ce ti le manifesti mai ales cu cei egali tie….
A fi civilizat, a fi cavaler, nu este o fapta buna: e pur si simplu un mod de a fi. Cand cer sa fie respectata demnitatea oamenilor nu vorbesc de ajutorarea din mila a saracilor ci de asumarea ferma a demnitatii UMANE. Respectand demnitatea semenului meu (mai sarac, egal cu mine, mai bogat, mai…nu stiu cum) pretind automat respectarea demnitatii mele.
Cat despre batranci si mila, acelea sunt alte povesti, legate de alte virtuti….
liviabolivia a zis,
martie 21, 2009 la 3:56 pm
in regula, insa, la fel ca bunul-simt, cavalerismul si demnitatea sunt idei vagi: ele se adapteaza dupa masura fiecaruia. pana si interlopii au un cod al onoarei si un fel al lor de a intelege “cavalerismul”. care nu are, cu siguranta, de-a face cu legile lumii civilizate.
problema e ca nu exista o norma, o conventie vizavi de perceptia comuna asupra acestor lucruri. ele nu sunt reglementate. si, atata timp cat nu sunt reglementate, nu pot fi nici respectate. spre deosebire de ele, legile sunt tehnice, au (sau ar trebui sa aiba) limite clare, o discutie se poate raporta la norma si la incalcarea ei. convinge-i, altfel spus, pe baietii cu scaunul de haine ca n-au fost “cavaleri”. convinge-i daca poti sau daca au chef sa stea sa te asculte.
gandirea “de dreapta”, asa cum o expui tu, presupune un cod lax, lasat la libera decizie a oricarui individ. fiecare se ghideaza, altfel spus, dupa busola sa interioara, e propriul legiuitor si judecator. sigur, mi-ar placea sa traiesc intr-o astfel de utopie, daca nu ar semana atat de tare cu o anarhie.