În 2009 se sărbătoresc două evenimente importante legate de istoria teoriei evoluţioniste: pe 12 februarie s-au împlinit 200 de ani de la naşterea lui Charles Darwin, iar în toamnă se vor împlini 150 de ani de la publicarea lucrării sale fundamentale, „Originea speciilor”. Într-un articol intitulat „De ce e nevoie să cunoaştem adevărul uluitor despre evoluţie şi reaua-credinţă la fel de uluitoare a duşmanilor săi” Richard Dawkins face o apologie a evoluţionismului.
El arată că teoria lui Darvin este, din punct de vedere ştiinţific, un adevăr obiectiv şi că nici o filosofie sau credinţă religioasă nu are argumente ca să o combată. Articolul său din „Times Literary Supplement” porneşte de la o altă carte apărută în anul Charles Darwin, intitulată „De ce evoluţia e adevărată”, semnată de Jerry Coyne. Richard Dawkins spune însă de la început că pregăteşte, la rândul său, o carte despre acelaşi subiect şi dublează prezentarea lucrării lui Coyne cu propria viziune asupra evoluţionismului. Cele două viziuni se suprapun, se pare, perfect.
„Un om de ştiinţă presupune, cu aroganţă, că tunetul nu este sunetul triumfal produs de talgerele divine şi nici zgomotul făcut de ciocanul lui Thor. Este, în schimb, ecoul reverberat al descărcărilor electrice pe care le vedem sub formă de fulger. Oricât de poetic (sau, cel puţin, de neliniştitoare) sunt aceste mituri tribale, ele de fapt nu sunt deloc adevărate”, scrie Richard Dawkins.
Pentru eseistul TLS, nu există decât un singur adevăr: cel ştiinţific. El va prezenta, rând pe rând, teorii care neagă acest lucru şi le va concedia fără drept de apel. „Dar acum ne putem aştepta ca un anumit fel de antropolog să sară în sus şi să spună ceva în genul următor: Cine eşti tu să ridici «adevărul» ştiinţific aşa de sus? Credinţele tribale sunt adevărate în sensul că ele sunt prinse într-o urzeală consecventă cu restul viziunilor tribului asupra lumii. Adevărul «ştiinţific» e doar un anumit fel de adevăr (adevăr „occidental”, ar putea să-l numească antropologul, sau chiar «patriarhal»). La fel ca adevărurile primare, al tău e susţinut doar de perspectiva asupra lumii pe care se întâmplă să o deţii, pe care o numeşti ştiinţifică. O versiune extremă a acestui punct de vedere (…) merge atât de departe încât ajunge să susţină că logica şi dovezile în sine nu sunt nimic altceva decât instrumente ale opresiunii masculine asupra «percepţiei intuitive»”.
„Luaţi aminte, antropologilor”, avertizează Dawkins. „Exact aşa cum vă încredinţaţi călătoriile unui Boeing 747, mai degrabă decât unui covor zburător sau unei mături; exact aşa cum vreţi să fiţi operat, dacă aveţi o tumoare, de cel mai bun chirurg disponibil, mai degrabă decât decât de un şaman sau de un vraci, aşa veţi descoperi că versiunea ştiinţifică asupra adevărului funcţionează. O puteţi folosi pentru a naviga prin lumea reală. Ştiinţa prezice, cu o precizie perfectă, exceptând cazul în care intervine sfârşitul lumii, faptul că oraşul Shanghai va trece printr-o eclipsă completă de soare pe 22 iulie 2009. Teoriile despre zeul lunar ce devorează zeul solar pot fi poetice şi se pot lega de alte aspecte ale viziunii tribale asupra lumii, însă nu vor prezice data, timpul şi locul unei eclipse. Ştiinţa o va face, şi chiar cu o precizie după care îţi poţi regla ceasul. Ştiinţa te poartă până la lună şi înapoi. Chiar dacă ne dăm peste cap şi admitem că adevărul ştiinţific nu e decât acel lucru ce-ţi permite să-ţi găseşti drumul într-un mod sigur, precis şi uşor de anticipat prin universul real – e exact acesta sensul în care, la nivelul cel mai de jos, evoluţia e adevărată. Cel mai prudent lucru pe care îl poţi spune despre teoria evoluţionistă e acela că ea funcţionează. Toată lumea, cu excepţia pedanţilor, merge mai departe şi afirmă că aceasta e adevărată”.
Pentru Dawkins evoluţia e adevărată pentru că e o teorie ştiinţifică demonstrată, ceea ce înseamnă că urmează o logică justă şi se bazează pe dovezi ştiinţifice verificate. Toţi cei care neagă acest lucru nu dovedesc decât fie mărginire, rea-credinţă intelectuală.
ana a zis,
februarie 23, 2009 la 1:58 pm
Nici o teorie stiintifica nu este obiectiv adevarata! Acesta este un adevar trist, mai ales din persceptiva cuiva care a ales sa caute adevarul exact acolo. Teoriile stiinţifice sunt sisteme de conexiuni care descriu corent o regiune a realităţii. Pretenţia acestora, de a fi adevărate, este de înţeles pentru cercetătorul care nu ar fi motivat să lucreze în acea paradigmă, dacă nu ar crede că este adevărată.
Asta nu implică în nici un caz faptul că adevărul este relativ la o concepţie asupra lumii şi vieţii şi că triburile primitive au dreptul la un alt tip de adevăr.
„Pentru Dawkins evoluţia e adevărată pentru că e o teorie ştiinţifică demonstrată, ceea ce înseamnă că urmează o logică justă şi se bazează pe dovezi ştiinţifice”.
Ei bine nu, evoluţionismul est în cel mai bun caz o conjectură fecundă, care da, ia în calcul dovezi experiementale relevante, dar nu poate demonstra nimic. Problema cea mai acută a unei filosofii a biologiei, sau a fizicii este că adevărul nu este manifest. Criteriul de acceptare a unei paradigme ştiinţifice este fecunditatea ei predictivă. Dar, fecunde la vremea lor au fost şi fizica aristotelică şi fizica newtoniană, ba chiar şi chimia flogistonului.
Adevărul teoriilor ştiinţifice este o utopie ca şi celelalte.
catalinsturza a zis,
februarie 23, 2009 la 2:23 pm
Exact argumentul tau e combatut de argumentul lui Dawkins. Sau tu ai reluat contraargumentele pe care le combate el.
E punctul in care doua ratinamente de naturi diferite, care se raporteaza la un sistem de adevar/fals incongruente, inceteaza sa dialogheze. Dawkins sustine ca dovezile materiale, rationale pe care se bazeaza evolutionismul sunt incontestabile (schelete de hominizi sau de dinozauri, scoici fosilizate, specii care intr-un timp relativ scurt si-au schimbat compoartamentul, cand au aparut noi amenintari in mediul lor natural, dand dovada de o “inteligenta evolutiva” incontestabila), asa cum nu poate fi negat faptul ca un avion te duce acolo unde doresti, iar un covor zburator nu. Ceea ce inseamna ca si darwinismul, probat de un numar practic infinit de “studii de caz”, e o teorie stiintifica de necombatut.
Tu, pe de alta parte, sustii ca nu exista teorii stintifice obiectiv adevarate si ca adevarul nu este manifest.
Poftim, sisteme de “adevarat/fals” diferite. Dawkins traieste intr-un plan mental in care rosul e albastru, iar tu traiesti intr-unul in care rosul e mov. Niciodata nu veti putea cadea de acord pentru ca priviti realitatea prin doua spectre cromatice diferite, luminate de doi sori diferiti. Unul “vede” ca un bondar, celalalt ca o albina.
Eu i-as acorda punctul lui Dawkins si as tinde sa admit ca, intr-adevar, darwinismul explica modul de functionare al unui mecanism natural, la scara larga, asa cum genetica explica la randu ei modul de operare al unui astfel de mecanism. Si una, si alta sunt insa discipline “tehnice”, nu filosofice sau teologice. Darwinismul nu indrazneste, sau nu ar trebui sa indrazenasca sa-si puna intrebari precum “de unde venim?” sau “de ce suntem aici?”. Pur si simplu, nu e inzestrat pentru asta, asa cum medicul dentist nu poate preda epistemologie, la universitate (daca o face, isi cultiva un simplu hobby).
Ana Petrache a zis,
februarie 23, 2009 la 7:14 pm
Nu exista dovezi materiale incontestabile, exista fapte, incarcate teoretic care sunt supuse unor interpretari. teoriile stiintifice pot fi vazute ca niste instrumente eficiente pentru a face predictii sau ca acele conjectura cu cele mai mari sanse de a se apropia de cum stau realmente lucrurile.
Eu nu spun ca rosu e mov, in timp ce Dawkins spune ca rous e albastru, eu spun ca nu putem sa facem decat aproximari despre ce inseamna culoarea rosu. Prin urmare ma situez intr/o alta paradigma decat a sa, dar o paradigma mai larga.
Sunt de acord cu tine ca putem accepta ca darwinismul raspunde unei exigente teoretice suficient de bine incat sa fie considerata teoria cea mai eficienta a momentului, dar asta nu are implicatii asupra originilor umane…
Alunecarea din stiinta in filosofie e cu atat mai periculoasa, cu cat e mai tentanta!